Se spune că aceia care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete (George Santayana). Aproape simptomatic, Agenția Națională de Administrare Fiscală pare să nu învețe din propriile greșeli, în ciuda numeroaselor opinii contrare ale organelor judiciare naționale și europene.
Dacă în sezonul 2014-2015 ANAF experimenta prin acțiuni de control ca urmare a unor denaturări ale legislației fiscale fără a prezenta vreun argument juridic valid, acum pregătește un nou sezon de „vânătoare”.
Ca în multe alte situații – din motive a căror subtilitate ne scapă sau pe care le-am putea plasa doar în categoria “să creăm impresia că stabilim obligații fiscale, deși cunoaștem că ele vor fi anulate de instanțele de contencios fiscal” – organele fiscale se poziționează mai presus de lege, de practica administrativă și judiciară.
Pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și organele din subordine nu par să prezinte relevanță nici urmările ce se produc și nici numărul deciziilor de impunere ce aproape inevitabil vor urma calea anulării de către instanțele de judecată, cu consecințe și mai nefaste asupra statului român în sine.